În data de 28 septembrie 2018 am organizat în cadrul proiectului ”Șansă pentru Beceni! Împreună reușim!” două sesiuni colective de informare și consiliere profesională la care au fost invitați să participe membri ai comunității marginalizate din comuna Beceni. La eveniment au participat 28 de persoane din grupul țintă al acestui proiect.

Scopul sesiunilor colective de informare și consiliere profesională este, pe de o parte, evaluarea membrilor grupului țintă în vederea identificării aptitudinilor și potențialului individual și, pe de altă parte, orientarea profesională a acestora către o calificare în concordanță cu profilul psihologic, aptitudinile și competențele individuale, dar și cerințele pieței muncii, ca soluție pentru nevoile și problemele identificate în rândul membrilor comunității marginalizate.

Membrii grupului țintă au participat activ la eveniment, au adresat întrebări. De asemenea, s-a remarcat un entuziasm ridicat în aceea ce privește participarea la activitățile proiectului.